Orbii cu ochi

Lumina, soare, culori, verde, copaci, zile, zapada, iarba, frunze, noroi, apa, mancare, nori, stele, animale, oameni, icoane...

Ei nu le vad. Sunt cufundati in intuneric, intr-o lume care nu poate avea atat de multe metafore, sau expresii libere, sau gusturi si parfumuri care ti raman in suflet cand le vezi cu ochii.Sunt orbi. 

Un simplu punct , caruia noi nici macar nu ii dam atentie, o linie, un curcubeu, o limita, toate astea ei nu le au. S au nascut fara geometrii, fara repere spatiale de care noi ne impiedicam tot timpul si care ne fac viata grea uneori; fara unghiuri sau destinatii lungi. Pentru ei , cuvantul ,,lumina '' exista, dar intr un cadru special: in suflet.

  Ma intreb ce au in schimbul acestor lucruri pe care noi le avem , dar ei nu le vad.

O- r fi avand lumi minunate, povesti care se aud altfel, sunete care le spun altceva decat noua? Probabil ca da.

 

 De si nu pot vedea ce vedem noi in fiecare zi, cu siguranta vad si ei ceva. Doar ca o fac in alt fel. Cu alte resurse , poate mai pretioase.

 Ei asculta poate mai des, mai curat decat noi, ei simt aromele fara sa le vada invelisurile, ei cauta sa valideze un adevar prin alt simt decat cel vizual. 

Am stat in preajma unui om orb, si atat cat mi a permis limita de intimitate care trebuie respectata, l am privit si am cautat sa inteleg ce simte cu celelalte simturi ale lui si cum le foloseste.

  Am vazut ca acel om cauta mai mult apropierea fizica de persoana cu care vorbea, si desi nu putea vedea cu ochii lui, se uita in dreptul ochilor mei , poate mai atent decat orice alt om care poate vedea si m a privit vreodata cand mi a vorbit. Sorbea cuvintele si le urmarea  intr un anume fel , cu pauze , nu lasa sa treaca acea virgula fara ca el sa nu o transpuna in lumea lui, acolo unde nu mi vedea emotiile de  pe chip, dar le simtea foarte bine. Si ma facea curioasaa, era un amestec de om obisnuit cu ceva neobisnuit de sensibil si frumos. Ciudat e ca, dupa 20 de minute, nu l am mai putut privi ca pe un orb. Aveam deplina incredere in ,,ochiii''lui. Si a simtit si asta, caci zambetele erau mai dese pe chipul lui.

.....................................................................................................................................................................

  Seara, cand lumina se duce la culcare, raman lucrurile care peste zi nu se vad atat de bine in agitatia lumii.

 Raman stelele, cerul, copacii care isi ascut frumusetea in sunetul greierilor neobositi, si ..aerul care paseste prin cotloanele din noi.. 

  Ramane un cantec tacut, poate a unei zile care a fost incununata de munca , de spor, de ajutor divin, de frumusete , de lucruri marunte. Seara, furnicile devin  girafe ce vorbesc cu turlele bisericii din apropiere.

 Atat de multe lucruri se pierd, chiar si in lumina, si in soare, mai ales de catre noi, cei ce inca avem ochi. 

Pierdem sensuri, pierdem culori, zgomote, oameni, sentimente, calatorii sau inimi..Pierdem pauza. 

 Poate ca de la orbi ar trebui sa luam o lectie. Poate ca ei sunt cei care vad si noi inca suntem in intuneric. Ei se aduna in spatiul lor interior , se aduna in suflet si iti pot spune ceva mai profund decat  oamenii care vad ce culori au steagurile, si cerul .  De ce sa lasam lucrurile care conteaza sa se duca , fara sa le privim cu adevarat, fara sa le simtim? Intr o zi, va fi tarziu.

          Avem atatea lucruri de admirat dar inca prea putini ochi cu care sa vedem.....