luni, 2 februarie 2015

Spatiul din tine







Marimea spatiului gol din tine este bogatia ta.
 Acolo, unde de obicei ingjesuim pe secunda milioane de ganduri si idei, de frici, opinii sau nebunii, acolo unde am vrea sa fie liniste macar duminica pentru sufletul nostru, acolo unde am vrea sa vedem piesse de teatru in alb, si dansuri in umbre, acolo este spatial nostrum intim. Despre el, se pot spune multe si putine in acelasi timp. Este al nostru, il putem extinde in masura in care il lasam sa fie gol, incepand de acum.

 Din momentul acesta te provoc sa te golesti de tot ce ai in tine , de caravanele pe care le iei cu tine in momente in care nu iti trebuie, goleste te de amintirea zilei de ieri, de iubirile care te au apus , de netrairile la timp, de regrete  si gafe, si de tot. de frig, foame si sete. 

Goleste te si da te mai in spate cu un pas. Vei putea privi la tine, la  spatiul tau gol, care va incepe sa se miste inainte si inapoi, stanga , dreapta, facandu si loc, in spatiul cosmic universal, alaturi de stele. Acolo  este taramul magicului, si al miracolului. In tine se spun povestile universului de mii de ani de fapt...

  Se spune cum creatia, spatiul si omul este totuna. Ca totul este constiinta.  
Ca aceasta constiinta este de fapt spatiu gol, spatiu pe care nu ,,vrem’’sa l umplem cu ceva anume, dar il lasam sa ,,se umple’’.

 Si imediat ce renuntam la  intentii , imediat ce recunoastem perfectiunea golului imens din noi, el incepe sa se umple de magie. Ca la teatru. Intai e dorinta de a privi. Apoi te golesti de dorinta, si incepi s absorbi ce vine in spatiul tau gol, in contiinta, suflet si spatiu intim. Si te gasesti la finalul piesei ca ai adunat ceva magie, ceva atat de frumos acolo, in spatiul Acela.
 Si din nou, secretul este sa privesti, dar sa nu atingi. Ce atingi moare, la fel ca florile luate din pamant si oferite la  zile importante…. Iubeste sa lasa sa fie viata peste tot..nu culege, lasa  si admira. Bogatia e acolo, in ceea ce lasi sa existe liber, in ceea ce lasi sa creasca, sa fie in viata


….Oare florile nu sunt spatii goale din noi , care si pun mirosul pe retina si ne invita sa dansam cu sufletul acolo, in spatiul ..gol?
           

                                                



marți, 11 noiembrie 2014

In Dimineata devenirii

e dimineata devenirii mele. m am trezit intr o hainuta de copil, ce si astepta mangaierea pe cap, pentru ca a fost cuminte si a mancat tot din farfurie.
 ma uit in jur si iarna nu stie ca eu o vad deja, chiar daca ea mai intarzie. Mi e cald in suflet de la neaua ei, si de la albul ei ma dor ochii, dar e bine.
  Am cutreierat niste desenate animate din copilarie si mi le am pus in fata mea. Le am examinat atent si uite ca am descoperit toata industria , toate tehnicile prin care imaginile apareau acolo, pe ,,ecranul''   acela mare si rece. Acum, culmea, are culori.
 e ploaie si foc, in aceasta dimineata, pe aripi de suflet, pe unde de copil si femeie, pe maini si in inima...
  

duminică, 21 septembrie 2014

Dumnezeu pe o banca, citind.



Intalnirirle noastre cu oamenii, in oameni. Acolo unde se petrece totul intre noi si Dumnezeu de fapt. Acolo in suflet, unde facem cunostinta prima data unii cu ceilalti. Acolo unde simtitm pe celalalt atat de aproape sau chiar si Aproape una cu noi. E Dumnezeu acolo si tare bine e..
Mergem, citim  si ne asezam.
Un om pe o banca citind. 
DOI TRECATORI, CU ALE LOR POVESTI SI CONTEMPLARI nu tocmai intamplator , despre Dumnezeu si chemare, despre foc. Haine ponosite si miros de smerenie. Unul intoarce capu sa vada ce citeste omul de pe banca. Un titlu din epoca Lui Ceasca, si ei cautand parca inca ceva, acolo, si in acel moment. Si omul, o vorba in plus. Se ridica si cu un pas in fata lor ii provoaca la mai mult din el, din viata lui. Le da niste referinte pe o retea de socilaizare , culmea, si acolo se naste acel zambet al amandurora. Probabil e o legatura cu ceea ce si spuneau inainte de a veni spre banca asta. Tot despre  oameni era in fond vorba. Omul e placut atins de intalnirea cu cei doi, spune si o vorba de amar, si ea se uita in ochii lui. Se duce acolo, la sursa cuvantului, si il gaseste atat de frumos pe Dumnezeu, citind si el o carte si zambind. Sunt doi in unul, citind , si oprind pe cei doi din mers, sunt doi care se opresc si vad un singur lucru : viata din oameni.  Picurii de roua din ziua Pastelui. 

  Pretutindeni, oamenii se intalnesc mai intai doi cate doi. Si apoi in trei, in patru, in carari, in drumuri, in sfaturi si povete, in povesti si romane , in pamant si in cer, in vise, zilele si noptile. Si mereu, ceva se intampla in intalnirile lor. E o alunecare mereu spre celalalt, spre ceilalti care te face viu. Oare cum asa? E Dumnezeu in celalalt, oricum l ai pune sa stea, oricat de imbracat ar fi, sau de gol, sau de flamand. Cum sa nu te uiti la locul ala , care ti l-ai  dori poate sa aiba din culorile cerului, locul ala unde tu te intalnesti cu celalalt, cu viata lui, cu sufletul sau, cu o simpla zi din viata lui?Cum sa treci obosit si egoist peste o viata de om? Cum sa nu iubesti? 

 E atata miros de floare de tei si de trandafir si de salcam, toate laolalta, imbibate in crestet si in ochi si in maini. In toti , astia de pe pamant. O viata intreaga ne straduim, sa prindem mirosul celuilalt, sa l invatam pe de rost, sa traim cu el, si sa l iubim. O viata de om se intampla cu noi toti, in fiecare clipa.
Cat de frumos. Sublim. Viata care are in ea origine, sursa si cel mai mare secret destainuit omului: Dumnezeu. Slava tie Doamne!

luni, 28 iulie 2014

Stele

- Buna dimineata.
-Neata'.
-Ce faci?
- Caut stelele si numele lor.
-De ce?
- Vreau sa le gasesc povestea si nemurirea lor de pe cer.
-Si crezi ca ai sa o gasesti?Cel putin una care sa te multumeasca...
- Orice e posibil daca vrei cu adevarat.
-Orice?
-Da, orice.
-  Spune-mi un lucru : Cate stele ai reusit sa afli?
- Pai..stelele nu se numara, ele se tin in inima , oricat de multe ar fi , si se incalzesc la lumina lunii.
- Si cand nu se vede luna?
- O desenezi cu degetul pe geam, si o indrumi catre cer...

               

duminică, 27 iulie 2014

,,Tu cine esti''? Invitat special: Dumnezeu

  Daca Dumnezeu te-ar intreba cum te numesti, ce i-ai raspunde?

I-ai spune: Sunt fiul tau, Doamne...-Ioan, Vasile, Mihai, Viorica, Maria....  Dar ai crede in cuvintele tale? Ai cunoaste esenta lor ?
 Ai sti ca insasi numele tau este ales de Dumnezeu , pentru a colora pamantul si lumea sufletelor de pe Pamant, poate de a-i bucura si pe ingeri?
    Intreaga noastra fiinta , cu tot cu nume, este daruita lumii intregi, nu doar noua insine de catre Dumnezeu, la nastere.
    Ne nastem cu trupul gol , dar suntem plini de tot ce avem nevoie de la Creator pentru a trai pe acest pamant. El pune toate darurile Lui cele mai bune in noi, care alaturi de suflarea Lui plina de Duh Sfant, concretizeaza ceea ce numim noi ,,Viata''. Si asta pentru ca El cunoaste lumea pe care El a creat-o pentru noi, ii cunoaste necesitatile, implinirile, limitele, nuantele,apele, oamenii, si tot ce e facut din Cuvantul Lui; El stie  ce sa faca cu noi si cand , si cum...incat toata Creatia Lui sa straluceasca in adevar si iubire..
  Noi, oamenii suntem atat de iubiti de Creatorul nostru, de Dumnezeu...Suntem inconjurati de stralucirile de diamant ce tasnesc din sufletul nostru, plin de daruri , virtuti , calitati, dar nu intotdeauna ajungem sa stim asta in tot adevarul lasat de El. Ne purtam pasii aici, marunt sau vioi, catre alte suflete, iar pentru simplul fapt de a fi avut sansa ne nastem,   trebuie sa multumim Celui ce a creat cerul si pamantul , si pe noi, fiii lui Dumnezeu.
   Sunt oameni care cred ca au venit pe pamant degeaba, ca nu au nici o menire, ca nu exista un Creator al tuturor lucrurilor, ca nu exista ceva maret, ca totul este pe picior de egalitate...Iar acest lucru se manifesta in mintea lor, in realitatea lor pana in momentul in care ceva ii trezeste. Ceva se misca inauntrul lor, in marea lor constiinta, poate adormita inca. Se trezeste ,,ceasul desteptator'':
,, Eu cine sunt? Sunt o fiinta creata. Si am inima, adica un suflet care tocmai acum ma intreaba ceva ce eu.. trebuie sa stiu a raspunde. Rascolesc in mine, undeva in niste cotloane nu tocmai indepartate , in constiinta primara, si gasesc acolo ceva cu numele de Dumnezeu. Asta ma face sa stiu undeva, acolo in acel cotlon al meu, ca ceva ma leaga de Dumnezeu. Poate nu ii cunosc toate sarcinile, toata istoria, toate prenumele, insa acest Dumnezeu, ma leaga de el intr-un mod inconfundabil. Exista un cordon ,,ombilical ''prin care eu si Dumnezeu ne gasim undeva in existenta acestei lumi si poate a mai multor lumi, iar asta nu poate sa insemne decat ca exista un raport intre noi, adica eu si Dumnezeu.
 Cercetez mai mult, mai multe intrebari, poate un pic de ceata, dar insusi cuvantul,, speranta ''ma gadila la urechi vioi. Cu cat merg mai departe cu cautarile, simt ceva.E ceva acolo in mine, care- mi povesteste de momente traite, si ma  leaga de Dumnezeu fara sa ma simt tinut cumva, fara voia mea. Ma leaga, ma tine, si ma inalta. Ma tine de maini, imi spune povesti frumoase, si imi tine de urat cand sunt plecati ai mei. Hmm. Atunci, asta inseamna deja ca acest sentiment de ,,ne-singuratate'' este o forta mai mare decat mine, care ma  insoteste conditionat?/ conditionat , dar care vrea sa ma conduca spre ceva bun. Si atunci intru iar in sapaturi, tot mai adanci , pentru ca aurul nu sta la suprafata. Ce mai cautare ..ciudata la inceput, apoi din ce in ce mai plina de sens, si de indrumari. Da, aceasta trebuie sa fie relatia Dumnezeu-om, sau cel putin inceputul cautarii sale. O pace deplina te napadeste la un moment dat, si nu mai poti cauta orele ceasornicului, ci cele ale cerului. Cauti dragostea lui Dumnezeu, caci in ea te-ai nascut si ea te cauta pe tine''
 
  Astfel, te asezi pe o bucata din creatia nesfarsita.. Si stai, tu cu tine si cu Inceputul. Deasupra, un cer nesfarsit , pe care abia acum il patrunzi , si abia acum i te daruiesti, pe de-a intregul. Incepe. Se dilata, se coloreaza, si prinde a se misca in miscari pline numite,,dragoste''. E Dumnezeu in tine, in fiinta ta, care varsa peste tine o noua identitate.
...Te nasti abia cand intelegi ca exista Dumnezeu in tine, ca El te-a adus aici pe pamant,  ca esti Ion sau Maria si ca in acest nume se ascunde Dumnezeu cel plin de viata, ca te -a daruit ca sa te bucuri, alaturi de ceilalalti, si impreuna sa mariti hotarele Luminii...
   Slava Tie si iubirii Tale, Doamne!
  


 




duminică, 20 iulie 2014

Lavanda, toata in tine.

Cum sa ti spun ca  lavanda are miros a tine, ca toate canile mele cele mai mari , in care imi pun ceva sa sorb te incap pe tine, cel mai incapator suflet de barbat in devenire?
  Nu esti usor de scos din minte, din amintiri, din celule.
Nu semeni cu o pioneza.
 Mirosi in toti porii a camp de flori cu roua multa in zorii zilei, a petale udate de viata . Ce sa ti fac? Te pastrez, suflet inalt.
 In inaltimile creatiei ne vom revedea candva.
    


sâmbătă, 17 mai 2014

Pe Pamant, VISELE .

   



  Mi s -au aprins dorintele in zbor , cantand , dansand, le- a prins focul pe cand vroiau sa urce dealul intesat de plopi.
   Se uitau fluturii dupa ele, cum ardeau in flacari mari, cu mii de scantei si cateodata imprastiat.
Nu mi am mai putut lua gandul de la ele, mi am dus mana la buzunar si mi am numarat betele de chibrit. Era atat de tainic sa ti lasi visele sa arda, in zbor, pe aripi de vant , spre cer...
  Era o dupa amiaza de sambata frumoasa , in care nu mi asteptam decat iubirile noi, zambetele si caldura prietenilor ce nu pleaca din suflet ncii cand vad eternitatea..
mi am adus aminte ca sunt muritoare, ca zilele imi sunt singura comoara, aici pe Pamant si ca am inca timp azi sa traiesc tot ce vreau, ce simt, ce mi e dor, ce nu stiu inca..,,..Doar azi e timp sa arzi dorinte, sa implinesti vise'' imi spuneam ,  si ploaia nu mai venii.
 Am alergat in pasi de dans, cu mine pe scena, doar pe mine strangandu ma in brate, calcandu ma din cand in cand, auzind sunetele din alte colturi imbracate peste pielea mea, cumva. M am aruncat spre mine cu atata pofta de viata , de am uitat de ziua de ieri si de maine.
Colega mea m a crezut intra devar. Oprietena mi a spus ca zambeam pentru cativa oameni tristi. De ce nu? Zambetele hranesc cerul, si ingerii ce ne stau mereu in preajma. Si florile de salcam, si minunile....


marți, 18 februarie 2014

Emotie in zbor




  Mi se desprind bucati de suflet si zboara....Se unesc in cercuri, se alearga, chicotesc si se duc spre orizontul infinit, iar eu am uitat de ceasurile care arata ore grabite.
Plec de aici si  feresc aerul bland, intre aripi....
  Vad continentele fara harti, le simt caldura si mizeria, le aud. Oameni imi fac din maini , de jos.
Imi ard narile, si ma doare dorul asta cumplit pe care l simt abia acu.
................................................................................................................................................................
  Se misca soarele pe casele oamenilor, in odai si pe chipurile copiilor. Oare le o fi cald ?
 Batranii isi intind mainile pline de dureri inspre faramele de sperante si credinta. Ploua , acolo jos, pe langa ei.
   Din vietile lor au mai ramas petice de sperante si dragoste. Celelalte lucruri, se perinda prin memoria obosita. Lumea nu mai are aceleasi povesti, caci in fiecare zi apar altele.
 ................................................................................................................................................................
  Mi am adus aminte de tara in care vreau sa locuiesc. De tine. De noi si copiii nostri . De casa pe care mereu o lasam descuiata. De lucrurile pe care le facem in graba uneori si apoi plangem. De zilele in care ne iubim fara timp. De  parcul in care ne am cunoscut, si cum ne dadeam in leagane. De bluza calda aruncata pe fotoliu. De lucruri ce nu se vad decat in ochii nostri....
   De  viata si de zbor.

    
  


luni, 17 februarie 2014

Sinceritate sau Pledoarie pentru arta de a ramane copil.




    
    Ne prindem de talpi si zburam, mai departe, in ani de a randul, fara sa stim ca cea mai pretioasa comoara din viata , este copilaria. Atunci suntem cei mai fericiti si cel  aproape  de Dumnezeu. Vom cauta fara sa stim, raiul acela mai tarziu, in momente in care nu ne ajunge nici un alt lucru la inima sa o incante.
    Ceata unei dimineti , roua de pe talpile goale, mirosul ierbii umede si zgomotul viselor noastre se imprastie in zari de care nu vom sti , decat rar, la maturitate. Dar in copilarie, ele ne sunt intreaga noastra viata.

     Anii nu ne vor intreba mai tarziu  daca am fost copii buni sau rai,  ci daca ne mai putem aduce aminte cum e sa fim copii si daca mai putem fi copii. Daca mai auzim tipetele cu care ne scoteam din sarite parintii, daca ne vedem grimasele pe care le faceam atunci cand nu puteam obtine ce vroiam , si daca ne mai vedem jucariile imprastiate prin toata casa, de dragului jocului si atat….Daca mai simtim mirosurile din bucataria mamei , si daca mai stim ce caldura aveau mainile bunicilor cand ne mangaiau fata noastra mica in palmele lor mari si muncite.
    Copii din noi inca mai aud pisicutele din casa parinteasca pe care le trageau de coada de placere,  mai vad peretii pe care i mazgaleau cu pixul sau creioanele colorate in ciuda faptului ca pentru asta se primeau palme la fund si ..de obicei ele dureau... Inca putem simti toate mangaierile sau vorbele de dojana ale parintilor nostrii, atunci cand suntem copii, si asta insemana ca ele inca ne dor sau ne fac placere.
     Tanjim dupa clipele in care primeam totul de a gata, si invatam totul cu nerabdare. Invatam cu timpul ca a fi copil este o poveste cu  final fericit care este spusa chiar de noi,..noua insine. Este povestea din centrul  povestii vietii.

     Starea de ,,copil’’ are un secret, si copilaria toata are esentele ei tari: ,,Iubeste si joaca –te’’. 
 Restul nu are mare importanta . Dar bucuria si jocul trebuiesc pastrate, caci sunt clipele de eternitate ale vietii puse in sufletul nostru. Oriunde ne- am duce, avem nevoie de ele sa supravietuim, avem nevoie sa stim cum sa imbinam partea goala a clepsidrei cu partea plina si sa o vedem in existenta ei, de fapt.
    Avem nevoie de acele clipe in care stim doar sa radem, sau sa fim nefericiti pentru ca asta e destul . De altfel,  simplul joc cu a noastra imaginatie si , de fapt cu  fiinta noastra ,este o creatie ce are ca esenta puritatea, este arta.
    Ce toti vom observa mai tarziu este ca  toate artele  isi au prinse radacinile in copilaria oamenilor, in felul lor de a fi uimiti de natura si de viata, in felul lor de a se fi jucat candva .Iar  daca exista vreun elixir ce stie sa faca minuni in sufletul omului, acela este arta. Oamenii au nevoie de ea ca de un cer insorit. Ei nu numai ca isi  extind toate atributele atunci cand gusta din ea, dar mai molipsesc si pe altii. Arta este in final, meritul unei copilarii in care am baut cafea cu lapte  si in care am stat sa ne murdarim mainile in pamantul umed, cladind castele ori grote …
 Constastam , fiecare in sinea noastra, dar laolalta cu ceilalti, ca a trai viata trebuie sa fie cea mi desavarsita arta. Caci ce altceva poate fi mai frumos si mai inaltator decat viata insasi din vietile noastre? Ele au deja actul creatiei, le mai trebuiesc pensula de constiinta din jocul copilariei. Toate se impletesc, se combina, se despart doar pentru a se uni intr un singur strigat, intr o singura zi -lumina a efemeritatii noastre pamantene…
      Ziua in care suntem din nou copii. Sau a treia zi importanta din viata noastra aici , pe Pamant.

luni, 3 februarie 2014

Copilaria cu povesti despre foarfece, rochite si ...creatie.



Prezentul nu e compus decat din clipele de dor ale nemuririi si  lacrimile strabunilor ce ne au adus zestrea existentei.Povestile din noi sunt si povestile bunicilor, ale parintilor nostri, ale copilului din noi, a odoarelor nostre.

   Suntem o suma de povesti , ce se intersecteaza mereu intre  predicat si subiect, si  ca si egalitate gasim de cuviinta sa punem viata insasi. Povestim despre mari si tari, si zmei cu printese, dar suntem noi acolo, prinsi in alte taramuri ale sufletului. Ne deplasam prin viata cu …viteza povestilor si tot prin ele ne amintim cu drag de fiinte dragi care ne locuiesc inca sau poate nu povestea vietii…

     


    Mama era tanara ( sa fi avut vreo 18 ani) ,  inzestrata cu  picioare lungi si bine modelate, ascunse de vreo rochie  facuta de ea acasa, dupa placul ei. II placea sa fie imbracata bine, la moda, si originala. Asa ca isi facea ea rochiile pana  s -a gandit ca imaginatia si frumosul se pot gasi impreuna in ..croitorie .
  S -a apucat de invatat, si a facut- o bine. Nu toate femeile de varsta ei aveau matase sa poarte cand ieseau duminica in sat, dar mama mereu avea. Celelalte domnisoare o admirau si ii laudau creatiile, nestiind ca mai tarziu isi vor astepta randul la rochii la ea.
   Mama avea o buna dispozitie cuceritoare, ii placeau conversatiile cu oamenii de vaza si stia sa se faca repede placuta si iubita. La varsta aceea, prieteniiile erau altfel.  Nu era posibil ca intr -un sat frumos de munte, unde oamenii au o calitate a vietii bazata pe valori si principii, sa existe nestiinta in ale prieteniei. Oamenii se priveau frumos, radeau sanatos, isi dadeau binete cand treceau pe strada, si toata lumea cunostea pe toata lumea.  Tinerii se casatoreau devreme si casatoriile rezistau toata viata, cu bune si cu rele. Iar asta era ceva obisnuit.
   Pe atunci , mama se  uita dupa tata, un chipes tanar masliniu si cu parul cret.  Se intalneau in fiecare zi de duminca , la balul din sat, la care toti tinerii de varsta lor mergeau sa se distreze si sa socializeze. Mama dansa exceptional, mandra de piesele vestimentare cu care lua ochii barbatilor ce ravneau la ea de fiecare data, iar asta se vedea in  eleganta miscarilor de dans.
 Iar tata, nu si punea problema ca n- o sa fie cel mai ravnit burlac din Gura Negri, sat de oameni frumosi dintr un capat in altul, dar cu cativa tineri de seama, adica  inzestrati cu tot tacamul. Era un om ce nu -si termina vorba pana nu smulgea de la tine o vorba de admiratie, iar prin munca lui, croitoria, facea barbatii sa para modelele satului. Ii imbraca pe toti ireprosabil, ii dadea dupa cele mai sofisticate creatii din Nekerman, revista  timpului. 

                  

   Mai tarziu, dupa ce mama, Maricica,  s- a casatorit cu Emil, adica tata, moda a devenit ca si un copil in mainile lor. Se ingrijeau amandoi in acelasi ritm de acest minunat dar pe care li -l daduse Dumnezeu ,un dar binecuvantat. Pe atunci , croitoria era o meserie de aur, caci confectiile se faceau manual in mare parte, iar oamenii preferau sa coase decat sa cumpere din magazine. Cine stia sa coase bine, era un om foarte respectat.
   Mama avea doamne  de seama care  veneau de la  kilometri departare pentru a-si putea face hainele la ea, si cateodata mergea si mama la ele acasa .
    Si daca tot m am nascut in mijlocul matasurilor, al stofelor groase si al bucatilor de doc, mai tarziu,  pe la  varsta de 6, 7 ani, am decis ca vreau sa incerc si eu sa ma joc cu foarfeca , caci imi placea exactitatea cu care parintii mei taiau o bucata de material. Iar asta era mai intotdeauna o bucata perfecta . Asadar,   ma jucam cu foarfeca si stricam bucati importante de voal, matase , pe care le gaseam prin locurile special ale mamei pentru croitorie. Vroiam si eu sa fac rochite ca ale ei, dar nu pentru oameni ,ci  pentru papusi le mele. Reuseam cam pe jumatate, caci nu mi ieseau niciodata liniile acelea  care trebuiesc mai  apoi imbinate si calculate in asa fel incat dintr o simpla schema sa iasa o capodopera.. Ma enervam si mai luam o bucata de material, mai luam un fir de ata din papiota mamei si mai incercam , pana cand renuntam.  
    Imi placeau zilele astea de munca  din familie, era o sarbatoare continua a frumusetii si a creatiei. Copilaria avea un sens aparte, intrucat  parintii mei lucrau acasa, iar asta era atat de confortabil, caci imi ofereau luxul de a-I avea mereu in preajma.
     Aveam zile In care stateam sub masa lor  mare  de croitorie , si -mi  construiam palatele..mele.    Clientele mamei  ma cautau pe dupa paturile agatate de mine, si mie imi facea o reala placere sa ma ascund in recamierul de la pat, loc  intunecat cu multe secrete copilaresti. Imi placea mai ales cand ieseam de acolo, caci ieseam invingatoare, nu  ma  gasise nici mama, nici tata.
   Adoram  sa ma joc in parul doamnelor care ma lasau sa le fac coafura. Luam un pieptene, si cu rabdare  si dedicatie, le pieptanam si apoi ma jucam cu parul , iar apoi gaseam eu vreo schema prin care sa le fac parul sa stea intr o anume pozitie, numind acea pozitie,, coafura’’. Doamnele radeau cand se uitau in oglinda, satisfacute de vreo,, opera ‘’ de a  mea, si eu eram incantata de a binelea.
    Am crescut apoi , si tot cu foarfeca in mana erau parintii mei, dar si eu. Vroiam sa le urmez cumva exemplul, doar ca o faceam taind ..pagini din cartile surorii mele. Iar sora mea era devastata cand constata cu stupoare ca lectiii intregi nu mai sunt, iar cartea nu se mai numeste..carte.
   Am vrut probabil sa fac si eu ceva cu foarfeca , sa am o ocupatie cu mainile , si nu mi au iesit nici rochitele , nici paginile taiate ale cartilor. Dar macar am incercat , iar incercarile sunt bune intotdeauna.
   Copilaria m- a purtat catre valorile oamenilor mari in caracter , datorita parintilor mei,iar asta se pastreaza in sufletul meu ca cel mai frumos dar. Am avut o copilarie deosebita si o pretuiesc, caci a fost impregnata de mirosuri , imagini, jocuri  care mi erau  la indemana altfel parca. Sunetul masinii de cusut la care au pedalat parintii mei - si chiar si eu- e ceva sfant .

     Am vrut sa aduc putin din frumosul de alta data in aceasta poveste despre parintii si copilaria mea, si sa le dedic cu seninatate si recunostinta aceste randuri, caci datorita existentei lor mi- am pecetluit azi viata cu daruire in visele pe care le port dupa mine.
 Visez sa le spun si copiilor si nepotilor mei adevarul despre foarfecele si tiparele de croit  din familia mea, si despre toate lucrurile care nu au incaput in aceasta poveste de familie..!

   

duminică, 29 decembrie 2013

Ingerii-oameni


   Astazi, cu un fundal vesel de Vivaldi, o carte in mana, un articol de blog cu suflu tanar al unei domnisoare frumoase in suflet, imi sufla peste degete zana ,,inspiratiei. Trasesem aer inainte de a o simti cum ma gadila peste degete, si cand eram concentrata mai tare la Vivaldi, imi scrise o prietena pe Facebook. O prietena draga, de suflet, de eternitate. Imi zise ca a simtit cum mi e ziua, adica frumoasa, si dintr o data m a apucat o recunostinta si un dor ingemanate .
   Am zambit , am dat drumul la  degete si i- am scris cateva fraze sau randuri care sper ca intr- adevar i- au facut sufletul cald, indiferent de temperatura din Anglia, unde sta ea, astfel m am incalzit si eu si am dat drumul la lacrimi ce nu- si mai purtasera de mult numele cu asa o bucurie.
   Mi am dat seama cat de frumosi, cat de autentici, cat de ,,ingeri'' sunt unii oameni din viata noastra; si daca nu toti au atributele ingerilor, macar numele unora il poarta, sau macar invataminte  vor a ne da.
  Ce poate face un om-inger cu sufletul tau cand il lasi ....iti deschide toate incaperile, toate camarutele sufletului unde nu a mai patruns linistea, ori vreo raza de lumina, ori vreun cuvant de om bun, le deschide pe toate , lasa vantul sa se coboare din aripile lui ...si ce urmeaza e sublim, e asemenea unei impartasanii. Te eliberezi de macar o parte din umbrele purtate poate ani de zile cu tine, asa , instant, intr o clipa..Simti ca viata iti da o parte din dezlegarile misterelor la care doar inima are acces. Vrei parca mai mult, si nu mai  stii cum te cheama. Iti vuieste capul de atata liniste adusa de acolo, de pe meleagurile ceresti..
...   Pe oamenii- ingeri ii simti de la prima atingere cu sufletul.  Sunt ca o boare de primavara, parfumata si fara miros anume, usori ca si un puf de papadie ce si ia zborul, si calzi ca primele raze de soare ce ating crengile copacilor inainte sa vina la tine pe obraz. Te fac sa le duci dorul din prima zi, si nu se opresc pana nu ti arata toate frumusetile locurilor de unde se trag. Nu se opresc pana nu trezesc in tine macar o palma de fericire inrudita cu un dor de Dumnezeu si de iubire. Zambesti si plangi ca un copil in bratele mamei iubitoare...

   Ingerii iau praful stelelor si le dau oamenilor sa si -l puna pe inima, numindu -l fericire.
   Ei ne vad, ne asculta, ne simt si ne daruiesc de fiecare data de doua ori pe cat le cerem. Cand ai un astfel de dar in viata ta, cum sa ti mai pese de lucrurile care ,,pierd'' in cateva ceasuri?


                        

    

joi, 26 decembrie 2013

Un Craciun singura ,,acasa''. HO HO HI HI HO HI

 Ho ho ho.....zice Mosul cand vine la copiii ce au fost cuminti tot anul, care au ascultat de parinti si care si au scris dorintele ce vor sa fie implinite.
  Hi hi hi zic eu, ca probabil am atipit pe cand sa-l prind pe Mosu anul acesta de barba , sa vad daca e reala; ori poate nu a mai trecut pe la mine ( posibil sa fi considerat ca am fost obraznica?!) . Poate.
  Lucruri date de Craciunul de anul asta? Pai sunt cateva constientizari  pretioase:




 1. Craciunul  inseamna cat de aproape poti fii de cei dragi, cat de mult poti sa iubesti, incepand macar cu perioada asta, daca nu ai inceput mai devreme. De Craciun, familiile se aduna, se bucura ca nu s au revazut de atata timp, sarbatoresc acest lucru cu totii, aratandu si minunatele sentimente ce ii leaga pe toti, razand, amintitndu si momentele petrecute impreuna si ..sadind sperante.
2.Colinda este magica,  traditia romaneasca  are unul din cele mai frumoase ritualuri de Craciun, o anuntare a bucuriei care urmeaza pentru sufletul oamenilor..Se vesteste ca Domnul nostru se naste, Cel care va avea grija de noi mereu! Copiii care colinda sunt o incantare, primiti -i in casele voastre!
3.Darurile se fac doar din inima. Fie ca sunt cuvinte, carti, bomboane, haine sau orice altceva, ele se ofera doar cu ..emotie! Am daruit cateva cuvinte celor apropiati, si emotia daruirii a ajuns atat de repede la ei, incat bucuria a fost de ambele parti. Win-win! Ce faci ca celor care totusi nu stiu absolut deloc  despre ce inseamna Craciunul , sau poate au stiut candva, sa aiba sansa asta,  sa simta si  ei putina caldura?Daruieste le ceva!!! Au nevoie, si daca tot ai , de ce sa nu faci un bine si aproapelui tau, de ce sa nu bucuri si pe cei care au nevoie de un zambet?
4. Nimeni nu e singur de Craciun. Fie ca ai sau nu familie( sot, tata, parinti, frati), fie ca ai casa ta sau nu, ceva tot ai. Ai cu siguranta cativa prieteni care te au in inima lor si se gandesc la tine, ai cu siguranta un loc in care iti petreci noptile si zilele, cautand fericirea, deci asta inseamna deja ca ..ai! Fii recunoscator, iti va da un simt al libertatii extraordinar!


    Mi am dorit ca acesta sa fie in Craciun special, iesit din tipare, si cam asa a fost. Am vrut sa trec dincolo de limitele anilor trecuti; anul acesta mi am propus sa ma concentrez intr-devar doar pe ceea ce am. Si am multe lucruri pentru care sa fiu recunoscatoare, sanatatea ar fi primul din ele. Am invatat , tot Craciunul acesta, ca lucrurile care nu se vad  sunt cele care conteaza.
    Daca ar fi sa ma intrebe cineva ce mi am dorit de Mos Craciun si nu mi s a dat, as spune ca nu mi am dorit nimic mai mult decat am deja.  A fost un Craciun aventuros:)
 Dar pentru anul viitor, sunt absolut convinsa ca mosu' imi va aduce de 3 ori sacii pe care nu a mai putut sa mi -i lase anul acesta. Cred ca voi incepe deja sa -i scriu!
  Dragii mei, va las  sa va bucurati de ceea ce insemna pentru voi Craciunul si toate lucrurile ce au insemnatate in acesta perioada pentru voi. Fiti totusi, la fiecare pas, mai buni, mai blanzi, mai iubitori si ami recunoscatori!
 

duminică, 22 decembrie 2013

Asa i ca e bine sa intineresti, tanara domnisoara?









  Viata este ceea ce se intampla la tine in suflet , de fapt. Ea este  bucurie, splendoare, dar si tristete din cand in cand, caci  intr o bucatarie  trebuie sa existe din toate ingredientele  ca sa existe ..gustul.
  Acum ceva timp, ma uitam in oglinda, si nu cunoastem chipul ce era reflectat acolo, era atat de strain incat am inceput sa I caut chipul domnisoarei al carei suflet il ratacisem de fapt.
Era un fel de promoroaca amestecata cu praf, si nu reuseam sa stiu cine e fata din oglinda. Prima data am dat vina pe ziua grea pe care o avusesem, apoi mi am zis ca nu e natural si trebuie sa fiu eu de vina. Am tacut, ingandurata si mi am promis.
 Ca o sa mi intineresc sufletul. Sau ca nu o sa l mai imbatranesc vreodata. Cu nici macar un oftat.

   Am alergat cu toate vitezele inspre mine, ca spre un loc drag la care te reintorci dupa mult timp, un loc unde te napadeste o liniste cumplit de mangaietoare si te prinde curcubeul pe care altii nu l vad . Am zambit, chiar daca mai aveam sa revin in acel loc, aveam sa mi mai tin mie de urat , aveam sa mai plang ..de fericire  . Peste cateva zile, nu am am mai vrut sa plec de acolo.
 Mi am gasit fata indreptata spre un geam. Soarele era dupa el, se tinea sa mi spuna mie nu stiu ce poveste si eu il ascultam cu pletele lasate in vantul de vara. Eram acasa la Fericire. Eram,, acasa’’ cu mine. 
  Am privit din nou in oglinda si m am intrebat :,, Asa I ca I bine sa intineresti?’’
  Suntem tineri dar nu gasim de multe ori timp sa zambim, sa ne bucuram, si imbatranim . Batranetea apare prima data in suflet, apoi pe chip. In ziua in care nu poti rade , ai  imbatranit. In ziua in care nu esti copil, ai murit deja.
     Nimeni n o sa te intinereasca vreodata cu vreo licoare. Singura licoare este fericirea, este bucuria ce este stiuta de suflet ,  potiunea magica ce spala toate murdaria , toate necazurile, si lasa totul imaculat. Fercirea nu se fabrica decat din fiinta ta, din adevarul luminii tale interioare cu care te a inzestrat Dumnezeu atunci cand a creat planul vietii tale....De vrei fericire , alearga catre sufletul ce tanjeste sa ti mangaie existenta cu capacitatile lui..
   Fii bland/a cu tine, lasa ti  timp de toate, dar cel mai important, lasa ti destul timp din viata pentru A FI FERICIT!